Ti-am daruit un pumn nisipos de pamant,
Care printre degetele mainii s-a prelins
Si a cazut pe un mai de jos pamant.
E nisipul marii, ba al stelelor, ba al strigarii,
Si-om sta rand, pe rand, numarand,
Bob cu bob nisipul disperarii,
In idei si de-ale mele arzand.
Si chipul Deificat se va boci de nepricepere,
Niciodata mai departe, Sau mai altfel,
In ideile care vin mereu de-ale mele,
De-ale voastre, asezand la rand, bob cu bob,
Nisipul stelelor, al marii si-al strigarii disperarii
Arzand.
De ce mi-ai daruit un pumn nisipos de pamant,
Luat de-aiurea, de pretutindeni si nicicand,
Na-veam de unde sti ca-i mana unui inger
Ce rareori imparte din pamantul sfant.
O scriituraz plina de mijloace retorice, de matebole de ma seme, sememe si pana la metasememe. Voi reveni dupa un studiu obiectiv si foate amanuntit. Mai ales din cauza dificultatii reprezentate de pelerinajul printre diferite falii de realitate si univers...
RăspundețiȘtergere