Jurnalul calatorului printre intrebari si raspunsuri (cuvant la lansarea cartii)

            Dragilor!

        Eu nu voi vorbi despre carte, căci cele ce se cuveneau le-am aşternut în scris, în cuvântul înainte, a cărei încredinţare către umila mea persoană mi-a produs o mare bucurie: am perceput această sarcină ca pe o dulce povară şi ca pe un sigiliu împărătesc pe care prietenul Mihai Arcadie Comănici l-a aşezat peste împreună trăirea şi peste comune trăirile, cu care Senioria Sa m-a împărtăşit atât de generos.

 Mă voi opri pentru început asupra a ceea ce, cunoscându-i opera şi viaţa – nu ştiu dacă nu cumva pentru scriitorul sărbătorit astăzi, alăturarea acestor două cuvinte „opera” şi „viaţa” nu constituie un pleonasm… căci una o presupune pe cealaltă -, voi expune, deci, ceea ce cred că e definitoriu pentru scriitorul Mihai Arcadie Comănici: scrisul, pentru Domnia Sa, reprezintă o cale de supravieţuire.

Mihai Arcadie Comănici se află într-o permanentă stare de conştienţă, într-o căutare continuă a sensurilor existenţei, pe care se căzneşte să le extragă de sub îngrămădirea prozaicului. Cu „limba vechilor cazanii”, asta s-ar putea descrie ca lupta pentru a dobândi „vederea raţiunilor simple ale lui Dumnezeu din lucruri”.

Şi pentru a face asta, Domnia Sa scrie. Adică transpune realitatea în cuvinte, decantând-o, esenţialializând-o, fragmentând-o până la atom pentru a o recompune armonizată, suportabilă, trăibilă.

Scrisul este totodată pentru Mihai Arcadie Comănici o luptă cu sine însuşi, cu angoasa, cu faptul că sărăcia alungă pofta de lectură a cititorilor, care, ce-am putea face oare?!..., nu mai citesc!

Iar sublima nebunie de a scrie sub aceste auspicii, cum altfel ar putea fi numită decât jertfă?!... O jertfă pe altarul literaturii am vrut să spunem, dar ar fi prea simplist. Deci mai mult!: a scrie în aceste condiţii este o jertfă sublimă pe altarul însănătoşirii socialului, pentru resuscitarea cetăţii, atât de mult afectate de acuta lipsă de moralitate, de conştiinţă şi, prin acoperirea de întuneric, chiar de conştienţă.

Mihai Arcadie Comănici a publicat nouă cărţi. Da, scriitorul Mihai Arcadie Comănici a născut nouă lumi. Mihai Arcadie Comănici şi-a turnat sufletul în nouă universuri…

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne destăinuie că cifra nouă reprezintă, încifrează, descrie, citez: „hotarul dintre materie şi formă, între cele sensibile şi simţire”.

Vă lansez dumneavoastră, distinsă audienţă, provocarea de a vedea cât de mult s-a situat scriitorul - scriindu-şi cele nouă cărţi - dincolo de realitatea văzută, acolo unde timpul nu mai are nicio importanţă.

Închei reluând micul fragment maieutic plasat la sfârşitul „cuvântului înainte” la „Jurnalul călătorului printre întrebări şi răspunsuri”:

„Putem oare spune că autorul acestui jurnal a fost un om fericit? Desigur că da! A fost el oare şi nefericit? Bineînţeles: pe măsura fericirii care i-a fost dăruită!...”

Vă felicit Domnului Mihai Arcadie Comănici şi vă doresc încă multă putere de a scrie şi de acum încolo!